Yoga Mudra | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
Yoga Mudra

Yoga Mudra este tradusă de regulă ca fiind Simbolul practicii Yoga, întrucât în practica individuală (sadhana), efortul personal se îmbină cu predarea totală în fața puterii Infinite, a Divinității. Postura ajută la dezvoltarea sentimentului de umilință, smerenie, conform tradiției Yoga.

Cum se execută:

  • Din postura Padmasana (lotus), Jumătate de lotus sau Vajrasana (pentru practicanții cărora le este dificil să mențină Padmasana), apleacă-te ușor înainte;
  • Coboară fruntea cât mai aproape de podea, fără a forța, până atingi solul;
  • Prinde încheietura mâinii drepte cu mâna stângă ușor, fără a crea tensiune;
  • Execută Jnana Mudra cu mâna dreaptă;
  • Respiră profund și menține atenția în zona frontală, într-o atitudine de predare necondiționată, totală, în fața Creatorului, cu smerenie și reverență.

Yoga Mudra recreează forma umană ca parte a Divinului. Pentru Paramhansa Yogananda conșțiința ego-ului, a identității limitate este localizată în zona bulbului rahidian, la baza creierului – aceasta ar reprezenta un aspect negativ, în timp ce punctul dintre sprâncene reprezintă un aspect pozitiv. Ambele locații nu sunt, în fapt, decât 2 poli ai aceluiași centru. Presiunea asupra frunții așezată pe podea încurajează redirecționarea conștiinței, a atenției către regiunea frontală. Prinderea mâinii drepte cu mâna stângă induce o atitudine de reverență, restrângere a sinelui, înfrânare a individualității și predare în fața Creatorului.

Beneficii:

  • aduce împământare, liniște sufletească și claritate în gândire;
  • sporește puterea memoriei;
  • calmează furia și tensiunea;
  • stimulează organele situate în stomac, în principal cele legate de sistemul digestiv și rinichii (îmbunătățește digestia și poate ajuta la rezolvarea problemelor legate de digestie);
  • poate ajuta la creșterea răspunsului sistemului imunitar al organismului;
  • ameliorează crampele menstruale;
  • susține conștientizarea, fiind premergătoare meditației;
  • stimulează Manipura chakra.

Se recomandă practicarea acestei Mudre timp de minimum 30-40 de minute zilnic.

Vezi și

Preview Praṇāmāsana

Praṇāmāsana – Mitologia posturii Salutul Soarelui

Monday, April 27, 2026 - 12:48
Preview Rudra Siva

Rudra Mudra – Mudra Celui Atotputernic

Monday, April 27, 2026 - 00:29
Preview Gheraṇḍasana

Gheraṇḍasana

Tuesday, April 21, 2026 - 10:48
Preview Ardha Purvottanasana

Ardha Purvottanasana

Sunday, April 19, 2026 - 16:00
Preview Karana Mudra

Karana Mudra

Monday, April 13, 2026 - 16:00
Preview Trivikramasana

Trivikramasana

Monday, April 6, 2026 - 21:10
Preview Moordhasana

Moordhasana (stând pe coroană)

Monday, March 30, 2026 - 10:45
Preview Vitarka Mudra

Vitarka Mudra

Monday, March 23, 2026 - 11:58