În ciuda popularității Yoga, originile multora dintre practicile sale sunt greu de stabilit cu precizie. Cele mai cunoscute texte – de la primele Upaniṣade până la Bhagavad Gītā și Yoga Sūtra oferă puține mențiuni despre practicile fizice (yoga posturală). Cartea Roots of Yoga, de James Mallinson și Mark Singleton, este un ghid fascinant pentru sursele mai puțin studiate. Cuprinzând traduceri din peste o sută de texte tradiționale, cartea acoperă o istorie de 3.000 de ani. Studiul dezvăluie modul în care Yoga a evoluat în diferite tradiții.
Autorii evidențiază că înainte de anul 500 î.Hr., există foarte puține dovezi în sursele textuale sau arheologice din Asia de Sud care să indice existența unor tehnici sistematice, psihofizice de tipul celor pe care „Yoga” a ajuns ulterior să le desemneze.
La sfârșitul primului mileniu d.Hr., primele referințe la o practică Yoga numită Hatha apar în surse textuale. Multe dintre principiile și practicile sale sunt predate pentru prima dată în Amrtasiddhi, o lucrare budistă tantrică din secolul al XI-lea, însă textul nu numește yoga sa Hatha.
Un sistem formalizat de Yoga numit Hatha este predat pentru prima dată în Dattatreyayogasastra, un text Vaisnava din secolul al XIII-lea. Metodele Hatha Yoga se inspiră din cele ale Patanjala yoga și yoga tantrică, dar includ și practici fizice care nu se găsesc în niciuna dintre ele. Acestea sunt tehnici de curățare, posturi (asane), metode complexe de control al respirației și mijloace fizice de manipulare a energiei vitale (mudre).
Deși aceste practici sunt predate pentru prima dată în textele Hatha Yoga, multe dintre ele, în special asanele și mudrele, prezintă o asemănare strânsă cu practicile ascetice menționate pentru prima dată în a doua jumătate a primului mileniu î.Hr., la scurt timp după Buddha.
Numele hatha („forță”) amintește de practicile austere extreme, iar în lucrarea tamilă, Tirumandiram, ale cărui învățături despre Yoga sunt probabil contemporane sau puțin mai târzii decât cele din Dattatreyayogasastra, Hatha Yoga este numită tavayoga, tava fiind forma tamilă a sanscritului tapas („austeritate”).
Metodele Hatha Yoga nu sunt însă la fel de extreme ca multe dintre mortificările întreprinse de asceții indieni. Autorii consideră că adaptarea metodelor ascetice pentru un public mai larg, non-ascetic, este probabil motivul compunerii textelor despre Hatha Yoga. În prima sa formalizare, în Dattatreyayogasastra, Hatha Yoga este predată ca alternativă la o Yoga constând din cele opt anga (ramuri) predate în Patanjalayogasastra.
La mijlocul celui de-al doilea mileniu d.Hr., învățatul brahmin, Sivananda Sarasvati a predat metodele Hatha Yoga alături de cele ale Patanjalayogasastra în lucrarea sa Yogacintamani, un lung compendiu despre Yoga. Până în secolul al XVIII-lea, Hatha și Patañjali yoga erau văzute ca unul și același lucru.
Abia odată cu compunerea textelor sanscrite despre Hatha Yoga în prima jumătate a celui de-al doilea mileniu d.Hr., găsim descrieri sistematice ale asanelor yogine care sunt mai complexe decât posturile așezate descrise în textele anterioare.
Cel mai cunoscut și mai influent text despre Hatha Yoga, Hathapradipika („Lumină asupra Hatha”) din secolul al XV-lea descrie cincisprezece asane, dintre care opt nu sunt posturi așezate (non-seated asana).
Citește și: hatha-yoga-pradipika-15-asane-fundamentale-pentru-hatha-yogini
Vimanarcanakalpa din secolul al X-lea, un text al tradiției Vaikhanasa Vaisnava, include mayurasana (postura păunului) printre cele 9 asane pe care le predă și este cel mai vechi text identificat până în prezent ca incluzând o postură fără așezare printre asanele yoga.
Deși posturile fără așezare nu sunt predate în textele de Yoga până la sfârșitul primului mileniu d.Hr., asceții indieni le folosesc de cel puțin 2.500 de ani. În Punjab, în secolul al IV-lea î.Hr., membrii anturajului lui Alexandru cel Mare au întâlnit „cincisprezece bărbați stând în picioare în diferite posturi, așezați sau culcați goi, care au continuat în aceste poziții până seara, apoi se întorceau în oraș. Cel mai dificil lucru de îndurat era căldura soarelui, care era atât de puternică, încât nimeni altcineva nu putea suporta fără durere să meargă pe pământ la amiază cu picioarele goale”.
Buddha a trăit cu mai mult de o sută de ani înainte ca Alexandru să ajungă în India și, conform canonului Pali, a petrecut timp cu asceți care practicau o varietate de austerități, inclusiv posturi fizice similare cu cele raportate de istoricii greci. Unii nu se așezau niciodată, alții mențineau poziții dificile ghemuite, iar câțiva îndeplineau „penitența liliacului” - atârnând cu capul în jos de un copac, suspendați de picioare.
Cea mai mare epopee a Indiei, Mahabharata, include mai multe mențiuni despre asceți care se răstoarnă, stau într-un picior sau își țin brațele în aer pentru perioade lungi de timp. În Bhagavadgita, parte din Mahabharata, Krisna îi condamnă pe cei care întreprind austerități înfricoșătoare, neautorizate de scriptură și care slăbesc corpul (Bhagavadglta 17.5). De-a lungul primului mileniu d.Hr., asceza fizică extremă a devenit încetul cu încetul mai acceptabilă pentru tradiția brahmanică, iar în Purane se spune că zeii și regii, precum și asceții, le îndeplinesc.
Yogasastra lui Hemacandra și textele din corpusul Hatha Yoga au adus unui public non-ascetic tehnici dezvoltate în cadrul tradițiilor ascetice. Printre acestea se numărau posturile fizice non-seated (fără așezare), numite pentru prima dată asane.
Descrierile din Yogasastra lui Hemacandra și Vimanarcanakalpa sunt cele mai vechi exemple de posturi fără așezare numite asane. În scurt timp, această aplicare a cuvântului a devenit larg răspândită și se găsește în texte despre alte subiecte decât yoga, care au fost compuse în același timp cu sau la scurt timp după primele manuale Hatha Yoga. Vivekamartanda, Hathapradipika din secolul al XV-lea, reduc numărul total de asane la 84, iar această cifră a ajuns să fie larg acceptată, atât în texte, cât și în tradiția orală. Primele texte care numesc 84 de asane, Hatharatnavali și Yogacintamani, datează din secolul al XVII-lea.
Pe măsură ce corpusul de texte despre Hatha Yoga s-a dezvoltat, asana a trecut de la a fi o postură pentru meditație, repetiția mantrelor și controlul respirației - predată în treacăt - la una dintre cele mai importante, complexe, diverse și bine documentate practici ale sale.
Hathapradipika predă 15 asane, inclusiv 8 posturi fără așezare (este astfel primul text care predă posturile fără așezare ca parte a Hatha Yoga). În textele despre yoga din secolul al XVII-lea, în schimb, asana devine o preocupare centrală.
Manuscrisul Yogacintamani din 1660 d.Hr. este primul text care enumeră toate cele 84 de asane (enumeră un total de 110 posturi); un manuscris al unei recenzii extinse a Hathapradipika datat 1708 d.Hr. adaugă descrieri a aproximativ 80 de asane la cele 15 găsite în recenzia anterioară; Rudrayamalatantra, o lucrare tantrică târzie, ne învață aproximativ 100 de asane; Jogpradipaka din 1737 d.C. dedică 314 din cele 964 de versete ale sale descrierilor tuturor celor 84 de asane; un manuscris din Jaipur, datat în 1744 d.C. și intitulat Asanayogagrantha este dedicat descrierilor a 84 de asane.
Până la compunerea celor mai vechi texte Hatha Yoga din primele secole ale celui de-al doilea mileniu d.Hr., existau două motive principale pentru care asceții și yoghinii practicau posturi fizice: ca bază stabilă pentru controlul respirației, repetarea mantrelor și meditație sau ca modalitate de încetare a karmei și dobândire a tapas – a puterii ascetice care purifică karma și acordă abilități supranaturale. Odată cu apariția corpusului de opere Hatha, au fost adăugate beneficiile terapeutice; aceste efecte terapeutice reprezintă o inovație a textelor Hatha Yoga.
Lucrările anterioare despre Yoga menționează beneficiile sale fizice, dar nu în contextul asanelor. Și chiar și cele mai vechi lucrări ale corpusului Hatha pun mai mult accent pe eficacitatea tehnicilor de meditație decât pe asane în aducerea de îmbunătățiri corpului. Astfel, Dattatreyayogasastra spune că pratyahara („retragerea” simțurilor în interior) aduce fermitate corpului, iar Amrtasiddhi și Amaraughaprabodha spun că atunci când yoghinul ajunge la a doua dintre cele patru etape ale Yoga, asana sa devine automat fermă.
Tratatul Gheranda Samhita (sec. 17) enumeră 32 de asane ca fiind esențiale, din lista celor 84 de asane expuse în Yogacintamani:
(1) Siddhasana (Perfect posture)
(2) Padmasana (Lotus posture)
(3) Bhadrasana(Blessed posture)
(4) Muktasana (Liberated posture)
(5) Vajrasana (Adamantine posture)
(6) Svastikasana (Svastika posture)
(7) Simhasana (Lion posture)
(8) Gomukhasana (Cow-head posture)
(9) Vlrasana (Hero's posture)
(10) Dhanurasana (Bow posture)
(11) Mritasana (Corpse posture)
(12) Guptasana (Concealed posture)
(13) Matsyasana (Fish posture)
(14) Matsyendrasna (Matsyendraposture)
(15) Goraksasna (Goraksa posture)
(16) Pascimottanasana (Posterior-stretch posture)
(17) Utkatasana (Squatting posture)
(18) Sankatasana (Contracted posture)
(19) Mayurasana (Peacock posture)
(20) Kukkutasana (Cock posture)
(21) Kurmasana (Tortoise posture)
(22) Uttana-kurmasana (Stretched-tortoise posture)
(23) Uttanamandukasana (Stretched-frog posture)
(24) Vrksasana (Tree posture)
(25) Mandukasana (Frog posture)
(26) Garudasana (Eagle posture)
(27) Vrsabhasana (Ox posture)
(28) Salabhasana (Locust posture)
(29) Makarasana (Crocodile posture)
(30) Ustrasana (Camel posture)
(31) Bhujangasana (Cobra posture)
(32) Yogasana (Yoga posture)
Citește și: istoria-asanelor-intre-sacru-si-promiscuitate-partea-ii
Surse: Roots of Yoga, James Mallinson and Mark Singleton (Penguin Books, 2017), The juxtaposition of yogic practices, Andhra University (tabel), publicdomainreview.org (© images).
